Am votat ce a votat şi Ioan T.Morar. Cu încrederea că ăia pe care am pus ştampila au mai puţine şanse să ne scârboşească prin Europa. Nu de alta, dar deja am că[l]cat steagul albastru cu (câte?) steluţe prin votul nostru entuziast.
Peste vreo două ore şi ceva termină toată diaspora de votat. Eu ştiu asta de pe Internet (sic), dar preşedinta BEM pentru euroalegeri e pe altă planetă, cu alte fusuri orare. De fapt, Google i-a şoptit ei că românii din Canada sunt ultimii care votează, la ora 4 am, luni, ora României. Wrong! (şi aici se aude bloeing, ca la răspunsurile greşite de la Ştii şi Câştigi). Berc.
Plusuri: Vadim îşi ia (în cele din urmă) jucăriile şi pleacă înapoi în Cosmos. Un cântec de luptă al lebedei cheamă după el şi restul peremiştilor afară din Parlament, dar ce te faci, că ei nu şi-au luat medicamentele şi nu se lasă duşi. Opinioana mea! (am citat o tipă 50% româncă din Gabon, cu minte spirt dar cam materialistă...)
Bonus: Presedintele Traian Basescu a ajuns azi-noapte, dupa ora 24.00, la sediul central al PD din Modrogan. Seful statului nu a zabovit decit doua minute in biroul in care erau strinsi liderii PD. La plecare, Basescu, intrebat daca va repeta referendumul, a raspuns plin de naduf: „Pentru cine?! Pentru Voiculescu, care cu doua televiziuni a scos 2%?...“ Edit: cică a spus cinci televiziuni, nu două. Merci Alexa!
Şi
Inca inainte sa se anunte rezultatele exit-poll-urilor, liberal-democratii pareau mai degraba preocupati de organizarea petrecerii decit de procentele acumulate.
Priceless:
Faţa lu' Becali, normal! Foto: Cotidianul.
2 îşi dau cu părerea:
:)) vot in cel mai dulce si pur stil mioritic... ma simt nevoita sa te corectez: base a zis 5 televiziuni, nu 2 :D
O sa schimb :D
Post a Comment